Pentru ca noi iubim foarte mult natura, ne-am propus de ceva vreme sa petrecem cel putin o jumatate de ora pe zi in natura.
Feri, fiind mult mai organizat decat mine si-a schimbat programul si vroia sa faca sport dimineata de la ora 6. In prima zi a ales totusi o plimbare prin padure.
Hmm… cand am auzit asta am ales si eu ca in fiecare dimineata sa petrecem impreuna acea jumatate de ora in natura. Zis si facut.
Este un sentiment incredibil sa te plimbi dimineata pe racoare prin padure, sa asculti ciripitul pasarelelor, sa respiri aerul curat, sa te bucuri de lumina care patrunde printre frunzele copacilor… este o atmosfera de vis.
Cred ca nu exista o modalitate mai frumoasa de a-ti incepe ziua decat in natura. Nici nu am simtit ca m-am trezit la 6, desi in ultimul timp trezirea o faceam pe la 9-10.

Insa, dupa timpul petrecut in natura am venit spre casa, nici nu va puteti imagina ce aer apasator si imbacsit am gasit cand am intrat in oras, si mai ales in casa, desi am lasat toate geamurile si toate usile deschise pentru a se improspata mai repede casa cat suntem noi plecati.
Parca nu puteam respira, zici ca cineva ne-a tras o punga pe cap, insa in 2-3 minute am inceput sa ne obisnuim cu aceasta atmosfera, iar dupa micul dejun, in timp ce spalam vasele, trageam in piept “aer curat” de pe geam si mi-am dat seama ce mult conteaza obisnuinta.
Cand am venit din padure, abia daca puteam respira, iar acum, dupa ceva timp, mi se parea ca de afara vine aer proaspat si curat. Totul tine de obisnuinta noastra.

Atunci am inceput sa ma gandesc la faptul ca exact asa facem si in viata de zi cu zi.
Ne obisnuim cu anumite situatii care par de neacceptat, facem compromisuri din cauza obisnuintei, continuam sa facem lucruri care nu ne aduc fericire din cauza obisnuintei si asa mai departe.

Cred ca e timpul sa facem ceva in acest sens, sa nu mai acceptam atatea lucruri negative, sa nu mai lasam obisnuinta sa ne fure fericirea, sa nu mai lasam rutina sa apara in viata noastra.
E pacat sa ramanem prizonierii propriilor obisnuinte cand putem avea atata libertate, atata fericire, atata energie, atatea experiente frumoase care sa ne imbogateasca viata.

E timpul sa luptam pentru fericirea noastra!
E timpul sa luptam pentru libertatea noastra!
E timpul sa luptam pentru viata noastra!

Totul depinde de ce acceptam in viata noastra.
Totu depinde de alegerile pe care le facem.
Totul depinde de noi.

Incepe sa traiesti!
Este viata ta, este libertatea ta, este fericirea ta…

Lupta pentru tine!

Comments

comments